London

18th of November, Train: Northampton-London
November rain and busy London. Train full of people reading newspapers. A British obsession for rumors and safety.
Voices all around. Young, old. Kids laughing.
I close my eyes and enjoy the simple feeling of being present.
Euston Station
A few hours in search of urban cuteness.
The commercial face of Christmas on the other side of every window.
And many people rushing around.
The intensive smell of coffee and expensive perfumes.
French people looking for the perfect breakfast in English patisseries.
Coldness, fog and rain.

Music and street performances.
London is alive, has a pulse.
London is the right place to be at my age.
London, Madrid, Cluj..

The urban gigantism.
The official cover of the city. Serious, grey and sober buildings.
Parliament, ministries, huge cathedral, large streets and lots of semaphores.
And the disappointing Buckingham palace. Small and far from the promised elegance.

And somewhere there the small lovely streets. Bohemian hidden corners. Waves of incredibly beautiful people. I could look at them for hours, wandering. Catching pieces of conversations.
That caressing accent.
Long loud silence into the eyes of lonely strangers.
Clumsy boys in costumes and elegant men in hoodies.
Finally the metro sound and the underground world I’ve missed so much.
And Subcarpați at the end of that journey.

One day in London and the first in UK, as I always imagined it has to be…

Advertisements

Fatalitatea realității

Am devenit un mecanism care respiră din reflex.
Rutină.

Sting alarma.
Cobor scările ținându-mă de balustradă
Pun de cafea și alerg spre oglindă.
Aceeași față șifonată. Aceeași ochi obosiți. Cearcăne.
Arunc cerealele în bol și mă gândesc
Ce ar fi dacă? Ce ar fi dacă azi n-aș mai prinde autobusul?
Și apoi îmi dau seama că e oricum prea târziu.

Mi-a scăpat prezentul
Nu mai cred. În oameni, în dragoste, în viață…

Comă

Azi încă ne avem unele pe altele.
Eu, liniștea, muzica și ea, nebunia.
Închid ochii și-i simt adânciți în marea sărată a dezamăgirii, nesiguranței și neputinței.
Derivă.
Gânduri tot mai dense. Acțiuni puține, lente, ineficiente.
Visul londonez rămas pe undeva pe acolo. În comă și el.
Mă cheamă Carpații…
Zborul spre Madrid.
Se redeschid răni…

22 of October


Closing my eyes I  wake up in Madrid, La Tabacalera
One year ago in a rainny day
Dark lonely streets and my tired feet keeping a monoton rhythm
An open door and a gentle light coming from the inside
Music and walls all in colors
Small corridors leading to the underground

Two beautiful black eyes staring at the pictures
Looking at him I have fallen under an inexplicable spell
Admiration and a pure form of human love

From that day he became the perfection I wanted to reach
The chance I felt I had to take to dig deeper into the society I have always been in love with
He was the part of Spain I needed to know, understand and embrace

Beautiful heart of his has proven I was right from the very beginning,
Just from the first sight
A warm feeling and an entire collection of deep thoughts
A special human being to share more than trivialities of everyday life
But, in the end, there is no eternity in things nor permanency in people…

Thank you!

Siluete

21 Sep.


Îmi plac nopțile
Poți să te ascunzi

Să dansezi cu umbrele
Să prinzi stele pe retină
Să plângi, să râzi, să cânți

Pe întuneric poți fi oricine, orice
Dar mai ales tu însăți
Și mie îmi plac nopțile

virgulă și punct

4 aug.

Rămas bunul e fracțiunea aceea care marchează momentul dintre două revederi
Și e atât de important cand e ultimul
când nu mai urmează nimic după, nimic înafară de două drumuri
Dacă i-ai fost cuiva drag vreodată
El sau ea ar fi știut, ar fi venit ca să-ți spună rămas bun

Oamenii ignoră cu atâta ușurință detaliile mici care odată au dat naștere unei prietenii ori iubiri
Detalii care compun ceea ce ești pentru celălalt ori ce rămâi după ce totul s-a terminat
și e important să se termine frumos….

The sunset of the past

October 1st and the beginning of a new chapter
The pain of breaking up with the small equilibrium you’ve find
Letting behinde the YOU you knew and building yourself from ashes. Again.
Feels like my life is measured in goodbyes. Each one harder than the other.
Too many places, people, and dreams left behinde
And here I am again, at the edge.
A step forwad into a new world…

Cluj, Madrid…
Viță de Vie, Subcarpați, ISEO