Vama Veche

11-14 Au’gust
Vama Veche

Răsărit, plajă
Despre Vama Veche

Oameni, mulți, diferiți, parcă mai altfel decât oriunde
Băieți chipeși. Cu un început de burtă. Amatori de bere.
Femei subțiri, bronzate, cu păr lung fluturând în vânt
Doamne trecute de a doua tinerețe cu ochi încă visători
Cu riduri desenate armonios pe chipul lor, dar mai ales pe suflet
Tineri rebeli, asurzitori
Tinere acoperindu-și vârsta cu un strat gros de fon de ten
Bărbați cu cozi, dreduri, în pantaloni largi, sprâncenați și cu ochi plini de mister, canabis și alcool. Diferiți de restul. Speciali.
Oameni goi; fără haine dar încărcați de ziduri
Chipuri bronzate. Miros de dorință. Instinct.

Vama nu doarme niciodată. Viața curge în cerc. Muzica acoperă plaja, pulsul mării se aude slab. Dar știi, știi că marea e încă acolo. Îi simți prezența. Infinitul negru face spume, reflectă stelele și luna.

Și apoi răsăritul. Roșu aprins. Lumina se revarsă peste sticlele goale. Nisip și mucuri de țigară.
Oamenii își fumează vara în Vamă.

Om și nu chiar

13 august 2017
Mangalia, România

Și dincolo de bucata aia de carne pe care-o vezi, tu, nesimțitule, tu, cuprins de un instinct animalic, este un om, un suflet care te urăște cu toată forța lui pentru că nu-l vezi, tu care ai de trei ori vârsta ei!

Caută-te în oglindă
Ce vezi?
Un bătrân
Și în ochii mei?
Dezgust și ură!

Brașovel, colindând cu tine-n gând

30/6 august

Câteva ore de tren
Stația următoare: Brașov

August anul trecut.
Soare și ploi.

19,9 km de Brașov;
Tot atâția de bandă rulantă pe ecranul memoriei.

Aici am umplut rucsacul cu apă și m-ai certat;
Dincolo ai stat bosumflat pe bancă

Aici, chiar lângă biserică, ți-am sarutat gropițele,
Dincolo m-ai luat de mână

Apoi am urcat spre cetate
Te-am luat cu mine până sus
Te-am regăsit în oglinda geamului de care ai uitat

Cuiul și pofta erau pe acelaș perete, neșterse de ploi;

Masa la care am stat era liberă
Am luat loc ca să-mi amintesc
De zâmbetul tău sincer
De strălucirea ochilor tăi;

Cât de diferiți eram
Parcă mai fericiți
Parcă mai inocenți.

Sibiul l-am făcut al meu; l-am depersonificat de tine. Brașovul, însă a rămas al tău.

   

 

 

Mostră

Miruna.

DSC_0061.jpg

Nu cred că am avut vreodată o vârstă întreagă. M-am născut la țară. Am crescut în vise.

***

Într-o gară, pe un peron, oameni care se îmbulzesc. Cară toți valize pline ochi de dezamăgiri, speranțe, gânduri, dureri, iluzii și haine de firmă. O gară a vieții, unde oameni mulți trec pur și simplu și uită. Te părăsesc în grabă și te uită. Cu timpul înveți să devii și tu un simplu pasager.

Am pierdut mulți oameni. Unii au evadat, alții i-am lăsat să plece, ceilalți i-am părăsit eu. M-am purtat ca o brută vreme  lungă. N-am știut niciodată cum să țin de alții, cum să îi păstrez când i-am simțit deja la ușă, cu valiza făcută, gata să plece. Ori poate nu mi-a plăcut să îi opresc.
Eu mereu am dispărut din viața altora fără să îi previn. Nu știu încă de ce. Probabil așa am simțit că e firesc. N-am regretat niciodată iubirile din care am plecat.

***

Am ciudata impresie că jumate din viață am visat-o. M-am trezit când aveam vreo cinci ani ori poate mai multi. Adormeam repede în copilărie. Mă trezeam brusc, peste câțiva ani. Păstrez doar poze. Multe dintre ele îmi recompun ceea ce eu numesc amintiri. Dar sunt atât de șterse, incerte, încâlcite cu altele, dar mai ales cu ale altora. Mă înfioară gândul că nu îmi mai amintesc ce am trăit cu exactitate.

Îmi amintesc că odată m-am întors dintr-o vizită pe la verii care au fost pe-afară, prin Europa, lumea aceea magică în care se poate trăi altfel. M-am dus direct la mama ca să nu-mi uit ideea. Mă simțeam aproape înaripată de geniul propriu.
– Hai să vindem tot, casa, mașina, tot ce avem. Mai ales trecutul hai să-l vindem. Și să plecăm departe. În Europa. Să luăm totul de la capăt.

Mama m-a privit uluită. În ziua aceea a murit ceva. Ceva ce n-am recuperat niciodată.

Poate eram un copil naiv, cu idei absurde, dar eu aș fi ascultat. Eu m-aș fi ascultat și m-aș fi aruncat în nebunia acelei idei.

***

Visam să devin astronaut.
Mi-au plăcut stelele dintotdeauna.

EL m-a învățat să le privesc altfel. Mă fascinau. Ca și el.
Am construit relația noastră pe stele. Le găseam uneori și în ochii lui. Odată am adormit sub cerul liber. Era aproape toamnă. Frigul ne-a strâns mai aproape unul de celălalt.

Eu cred și azi că l-am iubit. Așa cum am știut eu mai bine la vârsta aceea, dar mai ales așa cum înțelegeam eu iubirea. Un fel de poveste despre care-mi ziceam că am să scriu un roman. S-au pierdut prea multe detalii cu anii. EL și anii de liceu.

El ar fi fost Mihai și eu Dana din Liceenii, ori poate nu.

A trecut mult de când nu ne-am mai văzut. Poate nici nu o să o mai facem, dar eu am să mi-l amintesc exact așa cum era când îl iubeam eu. Părul negru, ochii mari, negri și eu, fața aceea deja de bărbat. Poate nu eram potriviți, dar l-am simțit dincolo de chip. Îi adoram mai ales ochii în care citeam că mă iubește sincer.

N-am să uit niciodată seara aceea în care i-am spus că plec, plec din viața lui. M-a urât, probabil, imediat. N-am știut ce să îi zic, ori cum să îi explic că nu simt nimic. Nici dor, nici iubire, nici speranță.

Ne-am reîntâlnit după o vreme. Era pentru ultima dată. M-a rugat să-i spun că nu-l iubesc. Am tăcut pur și simplu. Poate din teama de a nu-l răni mai mult. N-a fost nesiguranță și nici milă. Mă dureau lacrimile și deznădejdea lui. Nu m-am crezut niciodată capabilă să trezesc sentimente atât de profunde. Poate nici n-am fost eu sursa lor. Poate a fost doar un fel de dragoste adolescentină pe care el n-a înțeles-o niciodată. Dar n-am fost eu. Nu m-a iubit pentru mine, ci pentru ce a crezut el că sunt ori aș putea fi. N-am să știu niciodată.
10325575_857940494221470_4691219181168813923_n.jpg

Aprilie, 22


“Sweet Child O’ Mine” pus pe repeat

 

O ploaie la miez de noapte
Pași rătăciți pe străzile pustii

Un călător scriind la lumina felinarului
Un străin care îți devine drag prin însăși prezența lui
Câteva rânduri înșirate atât de ordonat pe hârtie

Sfărșit de 22
În frigul lui aprilie
O promisiune șoptită
Un  zâmbet stupid…

 

Autostrăzi

“Motoarele trag cu putere
Și zborul începe greoi”

Iași,
Prima cursă cu autostopul
O mașină străină lasându-mă pe peron
Doi oameni și o discuție bine întipărită în memorie
Doi batrâni cu palmele bătătorite de ani, experiențe, greutatea vieții de peste Prut
Două suflete cu chip angelic
Un număr de telefon salvat în agendă

-Ai prieten?
-Nu
-Nici nu te grăbi, învață, mai fă o facultate, fă ceva ce îți place, nu te grăbi. Ești o fată frumoasă, deșteaptă, așa că nu trebuie să te grăbești…