”Ne vedem la Cluj,/Să-ți faci în mintea mea culcuș”

 

In camera mea prost luminată visam adesea să revin la umbra copacilor din parcul central
Mă vedeam în hamac legănată de vânt și alintată de soare
Îmi doream infinit să simt gustul covrigilor cu susan și…
Pur și simplu mă voiam la Cluj

Îmi era dor de oameni și străzi
De parcuri, de tren, de serile pe cetățuie
Până și de aerul infect al camerei de cămin

O noapte de nesomn în scaunul înghesuit al autocarului
Ca pe vremea studenției
Cobor cu emoție și dor și zâmbet
Regăsesc omuleții dragi, un pic la fel, un gram schimbați

Abia mai respir la 30°
Simt pământul rece sub tălpi și iarba verde în palme
De ce? Ce e altfel?
Ascult liniștea din jur, pe cea din suflet
Și realizez că n-aș rămâne

Împărțim un volum generos de amintiri
O colecție de experiențe și câțiva oameni speciali

El mă luase în brațe atunci când nimeni nu mă voia
El mă făcuse să trec de propriile-mi limite
El mă învățase să cred că pot, că știu, că voi reuși
Clujul devenise drumul către mine….
Dar, deși infinit de drag, el nu mai e al meu
Îl păstrez în suflet lângă alte povești de iubire…

 

Advertisements