”Ne vedem la Cluj,/Să-ți faci în mintea mea culcuș”

 

In camera mea prost luminată visam adesea să revin la umbra copacilor din parcul central
Mă vedeam în hamac legănată de vânt și alintată de soare
Îmi doream infinit să simt gustul covrigilor cu susan și…
Pur și simplu mă voiam la Cluj

Îmi era dor de oameni și străzi
De parcuri, de tren, de serile pe cetățuie
Până și de aerul infect al camerei de cămin

O noapte de nesomn în scaunul înghesuit al autocarului
Ca pe vremea studenției
Cobor cu emoție și dor și zâmbet
Regăsesc omuleții dragi, un pic la fel, un gram schimbați

Abia mai respir la 30°
Simt pământul rece sub tălpi și iarba verde în palme
De ce? Ce e altfel?
Ascult liniștea din jur, pe cea din suflet
Și realizez că n-aș rămâne

Împărțim un volum generos de amintiri
O colecție de experiențe și câțiva oameni speciali

El mă luase în brațe atunci când nimeni nu mă voia
El mă făcuse să trec de propriile-mi limite
El mă învățase să cred că pot, că știu, că voi reuși
Clujul devenise drumul către mine….
Dar, deși infinit de drag, el nu mai e al meu
Îl păstrez în suflet lângă alte povești de iubire…

 

Advertisements

Ceai pe suflet

Chișinău, Valea Morilor, aproape seară
Un șir de idei, existența cărora mi-a fost străină până mai ieri
Un prieten cu ochi plini de drag
Unul din foarte puținii cu care să te avânți într-o plimbare pe interior
Un om a cărui îmbrățisare caldă mi-a rămas întipărită-n piele încă de pe vremea adolescenței
Un dialog, unul  altfel decăt banalul ce mai faci?

Există oameni care folosesc aceleași cuvinte, dar spuse de ei parcă capătă un alt sens

Mulțumesc, tu, copil cu suflet frumos !

f34b55a139f54565b35b6c3dddddc85b

 

Rămân doar două luni în buzunar
Două luni de vară caldă, blândă, Clujeană
Dor de casă
Dor de ai mei
Dor de gramul de viața de dincolo de Prut, de dincolo de zidurile vechi ale Clujului
Jumătate de an ”acasă”
Una pe care nu am cunoscut-o încă
Una scăldată de Mediterană
Una pe care am cules-o, iubit-o, păstrat-o în cele mai intime coridoare ale visului copilăresc

 

Pregătește-te, suflete, de ruină ori de împlinire!

Despre tu, despre eu

Și poate că uneori mi-aș dori să ne privim ca atunci
Atunci într-un martie
Să purtăm dialoguri banale, lipsite de sens, de conținut până la 5 dimineața, ora pe care am numit-o ”a noastră”
Poate că uneori mi-i infernal de dor de simplitatea primelor atingeri, de fiorul primei îmbrățișări, de inocența primului sărut în frigul lui aprilie dimineața, în lumina palidă a lunii, la umbra gării.
Oare îți mai amintești?
Îți amintești ziua când a fost senin, a fost soare, a nins ca în mijloc de iarnă și apoi a înnoptat brusc, s-a lăsat întunericul în privirea mea urmărindu-te plecând ?
Oare îți mai amintești cum mi-ai strecurat mâna în buzunarul tău?
Dar când mi-ai prins umerii între ai tăi și mi-ai arătat răsăritul?
Oare îți mai amintești?